Prezentare

IAŞIUL CULTURAL
 
 
1. INTRODUCERE. CADRUL GEOGRAFIC, ISTORIC ŞI ARHITECTONIC
2. POLITICI PUBLICE ÎN DOMENIUL CULTURII IN JUDEŢUL IAŞI
3. MUZEE ŞI CASE MEMORIALE LITERARE
 
1. INTRODUCERE . CADRUL GEOGRAFIC. ISTORIC ŞI ARHITECTONIC
 
      Oraşul Iaşi nu aparţine doar locuitorilor săi. Are deosebitul privilegiu de a aparţine tuturor.
      Nu este doar oraşul clopotelor, colinelor, monumentelor şi al minunatelor asfinţituri de soare, ci pare a fi şi cel care are cel mai mare număr de poeţi, în raport cu numărul total de locuitori.
      În trecut a fost imortalizat într-un număr impresionant de gravuri şi, de asemenea, în scrierile unor inspiraţi călători străini, astfel încât, în 1647, neobositul Bandini l-a comparat cu o "nouă Romă".
      Secole mai târziu, Nicolae Iorga a imortalizat oraşul în discursul său public intitulat "Ce a fost, ce este şi ce ar putea deveni oraşul Iaşi". În acest discurs el spunea: "Acest oraş nu este nici creaţiunea capricioasă a vreunui prinţ şi nici aceea a unei dezvoltări haotice a istoriei moldave. Este o creaţiune organică a poporului român" (1935).
      Aici, în vremuri bune sau mai puţin bune, au trăit şi creat deopotrivă celebrii mitropoliţi şi cărturari Dosoftei şi Varlaam şi mulţi cărturari şi scriitori mireni, cum ar fi: Milescu Spătarul, Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Costache Conachi, Gheorghe Asachi, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu şi mulţi, mulţi alţii.
      "Un peisaj...şi nu doar o simplă imagine, o fizionomie a unei ţări, a unei naţiuni, expresia unificării omului cu natura...", declara marele arhitect şi cărturar G. M. Cantacuzino.
      Din punct de vedere geografic, oraşul este situat în nord-estul României, la 47010'24" latitudine nordică şi 25015'3" longitudine estică, pe râul Bahlui, la o distanţă de 15 km de râul Prut, în centrul provinciei Moldova, care se întinde de la munţii Carpaţi până la râul Nistru – râu aflat până nu demult la confluenţa unor importante trasee comerciale.
      Clima nord-continentală, cu ierni geroase şi temperaturi ce scad sub – 180 C şi veri toride, cu temperaturi de peste 350 C, a contribuit la apariţia unui nou tip de ecosistem.
      În preistorie, pe teritoriul actualului judeţ Iaşi, înflorea binecunoscuta cultură Cucuteni, una dintre cele mai vechi şi mai importante din ţară.
      Mai târziu, influenţa triburilor dacice, iar mai apoi a civilizaţiilor greacă, romană şi bizantină, au făcut din regiune un element important în dezvoltarea relaţiilor comerciale dintre zona Mării Negre pe deoparte şi Europa de nord şi cea de est, pe de altă parte.
      În secolul al XIV-lea, momentul istoric al "naşterii" Ţării Moldovei – cum s-a numit la început – Iaşul era situat în centrul ţării.
      Atestarea documentară a fost într-un act de la Alexandru cel Bun şi pe o piatră, datată 1396, aflată în prezent în incinta Bisericii Armene.
            În ceea ce priveşte originea numelui oraşului Iaşi, au existat şi mai există încă multe controverse.
      Oraşul a cunoscut o intensă dezvoltare, în special după cea de-a odua jumătate a secolului al XVI-lea, moment în care a devenit capitala Moldovei.
      Viaţa spirituală creştină a înflorit odată cu meşteşugurile şi comerţul.
      În eforturile domnilor de a păstra pe teritoriul Moldovei o tradiţie creştină românească, de neclintit, aceştia au înălţat – pe locurile unde în trecut fuseseră biserici din lemn, distruse în vremuri tulburi – altele mai impunătoare şi mai rezistente, cum ar fi: biserica Sfântul Sava (secolul al XIV-lea), biserica Armeană (1395), biserica Sfântul Nicolae Domnesc, înălţată de către Ştefan cel Mare (1491-1493), Biserica Albă, terminată în 1492, pe locul actualei Catedrale Metropolitane.
      De asemenea, au fost construite multe alte lăcaşe de cult, care aveau să devină importante obiective culturale deoarece deţin un patrimoniu inestimabil.
      Iată câteva dintre cele 69 de biserici şi mănăstiri:
      - 1578 – mănăstirea Galata – ctitoria lui Petru Şchiopul
      - 1639 – mănăstirea Trei Ierarhi – ctitoria lui Vasile Lupu
      - 1615 – biserica Bărboi
      - 1627 – biserica Barnovschi
      - 1669-1672 – mănăstirea Cetăţuia – ctitoria lui Gheorghe Duca
      - 1726-1733 – biserica Frumoasa – ctitoria lui Grigore Matei Ghica
 
      Cu toate acestea, în secolul al XVI-lea, atunci când a devenit capitala unui principat de trei ori mai mare decât cel al Belgiei, Iaşul era un oraş mic în comparaţie cu cel din ziua de azi.
      Abia între secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, Iaşul a cunoscut o perioadă înfloritoare – cea a domniei lui Vasile Lupu şi chiar cele ale domnilor fanarioţi. În acestă perioadă, suprafaţa oraşului s-a extins în toate direcţiile , în special către nord.
      Suburbia numită Muntenime (actuala Sărărie), care duce înspre Copou, se înitindea, după cum se ştia pe atunci, până la "marginea prăpăstiei" (Râpa Galbenă).
      Cartierele Bucşinescu, Broşteni, Tătăraşi şi Ciurchi au fost populate şi modernizate intens în secolul al XVIII-lea. Atunci centrul oraşului s-a mutat mai la nord. Au apărut acele prăvălioare pline cu bunătăţi, impunătoarele case boiereşti, străzile pavate (Uliţa Mare, Uliţa Veche, Uliţa Nouă), rezervele de apă ale oraşului, cabinetele particulare ale doctorilor, spiţeriile şi spitalele). De asemenea, în acestă perioadă s-au semnalat începuturile iluminării stradale - trei "fanare" amplasate în Târgul din Deal, una în Târgul de Făină, trei pe uliţa Bărboi, două la Băibăcărie (actuala stradă Armeană), una la uliţa Cizmarilor (actuala Tipografie), cinci în Târgul din Vale, patru pe Podul Vechi şi două pe Uliţa Mare.
      Tot în acestă perioadă, oraşul a fost martorul luptelor pentru influenţă dintre ruşi, austrieci şi, respectiv, turci, cât şi al eforturilor Franţei de a da o anumită orientare acestor dispute. Deşi a fost adeseori mistuit de flăcări şi de ciumă, Iaşul, aflat în apropierea Poloniei, a fost puternic influenţat de principiile Revoluţiei franceze.
      Încă din perioada premergătoare Revoluţiei din 1848, oraşul a devenit leagănul ideologiei naţionale. Acestea se întâmplau în paralel cu consolidarea funcţiilor administrative, economice şi spirituale.
      Au fost construite clădiri noi, au fost modernizate străzile şi a fost introdus un nou sistem de iluminare.
      Sfârşitul epocii medievale şi începuturile aceleia moderne avea să culmineze cu mişcările revoluţionare de la 1848, precedate şi pregătite de Gheorghe Asachi şi generaţia sa (presă, teatru, educaţie, Grădina Copou – inaugurată la începutul domniei lui Mihail Sturdza, în 1833, monumentele din Grădina Copou, realizate după proiectele lui Gheorghe Asachi, Palatul Ocârmuirii, construit în 1843 pe ruinele Curţii Domneşti, noul teatru din Copou, inaugurat în 1846 şi distrus de flăcări în 1888, Cazarma din Copou, începută în 1852).
      Iaşul avea, de asemenea, marele merit de a fi iniţiat revoluţia de la 1848, care s-a extins ulterior pe întreg teritoriul românesc. Ar fi de ajuns să subliniem efervescenţa presei Iaşului, inaugurată în 1829 de către Gheorghe Asachi cu Albina Românească, continuată cu Alăuta Românească şi cu Dacia Literară, prima noastră revistă literară, editată de Mihail Kogălniceanu din 1840, cu Propăşirea, România Literară a lui Vasile Alecsandri etc. Toate aceste evenimente publicistice au pavat calea spre perioada marilor noştri clasici, care au fondat societatea culturală Junimea, ale cărei întruniri aveau loc, prin rotaţie, în casele membrilor: Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi şi Nicolae Gane. Mari personalităţi ale României moderne, cum ar fi: Eminescu, Maiorescu, Creangă, Caragiale, Conta, Slavici, Xenopol, Lambrior, Phillippide, P. P. Carp, Theodor Rosetti, T. Burada, N. Culianu, P. Poni şi alţii, şi-au perfecţionat dicursurile în cadrul Junimii.
      Iaşul din perioada Junimii, cu cercul literar, conferinţele, tipografia şi un program cultural bine stabilit, cu jurnalele, bursele, băncile, hanurile, hotelurile, gara (construită în 1866), îşi trăia perioada celebră şi remarcabilă din istoria culturală şi literară.
      Timpul dintre cele două războaie mondiale reprezintă un alt vârf al dezvoltării culturale şi literare a Iaşului, oraşul marilor destine. Personalităţile reprezentative ale acestei perioade erau intelectualii de la Contemporanul şi Viaţa Românească: Paul Bujor, familia Nădejde, Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu, Al. Phillippide, C. Stere, N. Tonitza, M. Codreanu, fraţii Teodoreanu, G. Călinescu, D. Botez, Otilia Cazimir etc.
      Cel mai vechi centru universitar al ţării a fost martorul unor evenimente semnificative din istoria educaţiei. Dezvoltarea segmentului educaţional a început cu Academia Vasiliană, înfiinţată de către Vasile Lupu şi a continuat cu Şcoala de Ingineri - înfiinţată de Gheorghe Asachi. Şcoala Normală, a cărei absolvent avea să fie şi Ion Creangă (elev al lui Titu Maiorescu), Liceul "Oltea Doamna", iar din zilele noastre, Liceul Eminescu, Liceul Naţional, Liceul Negruzzi, Liceul Humpel şi Liceul de Artă şi Meserii.
      Pe lângă Teatrul Naţional, Teatrul Luceafărul, Opera, Filarmonica, Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu, Bibliotaca Judeţeană Gheorghe Asachi, galerii de artă, cinematografe, cluburi, librării şi anticariate, Iaşul dispune de cel mai mare număr de muzee din ţară, reunite în două complexe muzeale:
      1) Complexul Muzeal Moldova, al cărui sediu se află la Palatul Culturii, are patru secţii:
      - artă (cea mai mare galerie de pictură din ţară)
      - politehnică
      - istorie (cu patru secţii: - Muzeul Unirii de la Casa Kogălniceanu
                                                      - Palatul Al. I. Cuza, de la Ruginoasa
                                                      - Muzeul Cucuteni
                                                      - Muzeul Orăşenesc Hârlău
 
      2) Muzeul Literaturii Române – cu sediul la Casa Pogor (unde aveau loc întrunirile societăţii Junimea). Acest muzeu administrează 11 muzee şi case memoriale, cum ar fi: - Casa Dosoftei (muzeul de literatură şi tipărituri
 vechi),
- Muzeul Teatrului (Casa Alecsandri din Iaşi),
- Casa memorială C. Negruzzi (de la Lunca Prut),
- Casa memorială Vasile Alecsandri din Mirceşti,
- Bojdeuca Ion Creangă (prima casă memorială din ţară, 1918),
- Muzeul Mihai Eminescu din Copou,
- Casa Vasile Pogor – muzeu al literaturii moderne şi contemporane, unde a fost tipărită pentru prima dată celebra revistă Convorbiri literare. Tot în acest loc şi-a ţinut vestitele conferinţe celebrul cenaclu literar "Junimea".
- Casa memorială Mihail Sadoveanu din Copou
- Casa memorială "Otilia Cazimir"
- Casa memorială "George Topârceanu (strada Ralet)
- Casa memorială "Mihai Codreanu" (sau Vila Sonet)
      Cele 22 de muzee diferite şi Muzeul de Istorie Naturală (clădire care aminteşte de Unirea din 1859 şi care, în secolul al XIX-lea era sediul Societăţii Medicilor şi Naturaliştilor) găzduiesc extraordinare valori ale patrimoniului naţional.
      Celebrele mănăstiri şi biserici Trei Ierarhi, Galata, Cetăţuia, Frumoasa, Golia, Sfântul Sava, Barnovschi, Bărboi, Sfântul Gheorghe, Catedrala Metropolitană etc. sunt locuri de pelerinaj la nivel naţional, precum şi adevărate muzee în aer liber.
      Interesantă pentru cititori ar fi o privire de ansamblu: concentrat, în parte de sud-est a terasei mediane formată de râul Bahlui, vechea aşezare s-a extins iniţial pe două axe: una de pătrundere şi tranzit (actuala Ştefan cel Mare) şi una secundară (actuala Anastasie Panu).
      Nucleul simbolic central al oraşului – Curtea Domnească, aflată la intersecţia dintre cele două axe, se află pe panta din nord-vestul extrem.
      De jur împrejurul oraşului, pe Valea Bahluiului, de exemplu împrejurul Galatei, Nicolinei, Copoului, Sărăriei sau Ţicăului se aflau un fel de sate (Albineţ, Rufeni, Tătăraşi, Broşteni, Cişmeaua lui Păcurar etc.) care erau structuri administrative independente, organizate în jurul propriilor nuclee.
      În decursul timpului aceste sate au devenit carteiere ale oraşului. La începutul secolului al XIX-lea, oraşul avea un caracter nedefinit, care combina rafinamentul oraşului cu viaţa la ţară.
      Micile zone rezidenţiale erau construite în jurul câte unui nucleu comercial cum ar fi Târgul de Făină, Medeanul, Spiridoniei, Beilicul etc., sau în jurul unor nuclee mixte: cultural, de artizanat, industrial, sanitar, cum ar fi, de exemplu, Piaţa Spiridon, lucru care conferea oraşului specificul şi caracterul spectaculos.
      Numărul mare de monumente religioase din centrul oraşului îi puneau în evidenţă silueta unică, impozantă, relevată de către dialogul dintre clădirile impunătoare şi simbolurile strategice aflate pe dealul Galatei, pe cel al Cetăţuiei şi cel al Aroneanului. Dezvoltarea intensivă a elementului cultural a generat apariţia unor noi sub-centre funcţionale, cum ar fi:
      - Piaţa Universităţii – situată în Copou, nu departe de cartierul "intelectual", de pe lângă strada L. Catargi
      - Strada Gării, care dădea în Strada Arcu, unde se aflau două importante instituţii de cultură: Liceul Naţional şi Academia Mihăileană;
      - Piaţa Teatrului, care dădea în strada Cuza-Vodă, încadrată la rându-i de clădirile Teatrului, Filarmonică şi Banca Naţională - unde se afla şi încă se mai află una dintre cele mai frumoase statui din oraş, cea dedicată lui Miron Costin, statuie care străjuieşte mijlocul pieţei.
 
      Principale subcentre funcţionale sunt:
      a) centre comerciale: Piaţa Agroalimentară, situată pe locul fostei pieţe "Sfânta Vineri" şi a vechii Pieţe, proiectată de către echipa de arhitecţi condusă chiar de către G. Effel, Piaţa Târgu Cucu, Piaţa Unirii (cu impunătoarea statuie a lui Al. I. Cuza şi prietenilor unionişti), Piaţa Sfântu Spiridon (astăzi Piaţa Independenţei, cu statuia Independenţei)
      b) centre culturale: Piaţa Fundaţiei Regale, cu statuia lui Eminescu şi Biblioteca Centrală Universitară (a cărei fond de carte este cel mai mare din Iaşi şi unul din cele mai mari şi mai valoroase din România); Piaţa Universităţii (cu statuilile lui Mihail Kogălniceanu şi A. D. Xenopol), Piaţa Institutului de Medicină şi Farmacie (cu vechea clădire a Universităţii, inaugurată în 1860); Piaţa Palatului (cu "Complexul Muzeal Moldova", Biblioteca Gheorghe Ascachi şi "Casa Dosoftei" şi statuia acestui mare cărturar şi mitropolit.
      c) centre administrative şi sociale: latura străzii Ştefan cel Mare, care duce la Casa Dosoftei şi înapoi, în Piaţa Unirii.
 
      După părerea lui G. M. Cantacuzino, la începutul secolului Iaşul avea "o fizionomie armonioasă, datorată sintetizării diferitelor stiluri arhitecturale şi influenţe culturale".
      Diferitele forme, aparent anarhice, decoraţiuni "art nouveau" şi "neo-românismul" s-au îmbinat într-o sinteză specifică, exaltantă.
      La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, deşi vizibil afectat, oraşul părea afi, pentru mulţi dintre locuitori, un "poem al claselor", un punct de reper. Avea atunci 50.000 de locuitori.
      Astăzi, după 50 de ani, oraşul are aproximativ 400.000 de locuitori.
      Panorama pe care ne-o oferă Cetăţuia sau Galata este cu totul alta faţă de cea înfăţişată de vechile gravuri sau cărţile poştale din perioada interbelică, în care se puteau observa turlele a 69 de biserici, dominate de Golia, Bărboi şi Palatul Domnesc; acestaă panoramă reprezintă un conglomerat de dimensiuni, mai mari, format în jurul vechiului nucleu.
      Modernizartea oraşului a fost realizată în trei etape diferite, care l-au transformat din orăşelul rafinat şi cosmopolit 6n marele oraş din zilele noastre.
 
      1) Etapa 1950-1970, implică reconstrucţia de după război şi diversificarea ramurilor industriei prin modernizarea şi extinderea zonei industriale şi, de asemenea, prin creşterea numărului de locuitori la 150.000.
      Programele de dezvoltare au fost marcate de două concepte fundamentale:
      a) satisfacerea cererilor de locuinţe, care erau din ce în ce mai numeroase.
      b) protejarea prin lege a tuturor construcţiilor declarate monumente istorice.
      Din analizarea acestei perioade s-au tras două concluzii importante:
      a) locuinţele ofereau populaţiei un minim confort, similar celui oferit de alte cartiere din ţară (spre exemplu, cartierele Bucureştiului: Balta Albă, Piaţa Palatului etc.) sau ale altor ţări: Bulgaria, Ungaria etc.
      b)ignorarea anumitor elemente rtadiţionale (istoricul, specificul zonei etc.), care erau de fapt "rebuturi" ale stilului "internaţional" (blocurile tip "cutie de chibrituri", locuinţe nepersonalizate, aşa cum erau peste tot în ţară).
      Înlocuirea bruscă a stilului tradiţional cu unul mai modern a dat naştere la proteste (ca, de exemplu, demolarea Jockey Clubului din Piaţa eminescu şi construirea în locul acestuia a unei Case de Cultură, cu o arhitectură anostă, de către arh. C. Costinescu.
      Însă, în anumite contexte, stilul "internaţional" denotă rafinament, echilibru şi integrare perfectă în peisaj:
      - blocurile-turn de pe Splai Bahlui, de pe malul stâng al râului cu acelaşi nume (arhitect M. Lupu)
      - centrul cartierului Nicolina (specialiştii ICPROM – Iaşi)
      - ansamblul arhitectural Super Copou, cu un grup statuar foarte inspirat: Cavaleria Română (arhitect Gh. Tănase)
      - modificările la planul străzilor, cu scopul de a spori circulaţia rutieră şi a reorganiza teritoriul în acest scop (extinderea razei oraşului de cartiere rezidenţiale în lunca Bahluiului şi în perimetrul cuprins între Gara Nicolina şi Centru a dus, într-un fel, la o aliniere arhitecturală, în comparaţie cu reliaful sinouos (axa Anastasie Panu – Tătăraşi Sud, prin strada Pădurii şi Tudor Vladimirescu), înfăţişând elemente care dau oraşului un fel de rafinament (lărgirea Bulevardului Copou şi extinderea zonei industriale către sud-vest).
 
      2) Etapa 1970-1980. Pentru a satisface anumite nevoi de ordin social, comercial, cultural şi sanitar ale populaţiei oraşului, care era la acea vreme mult mai mare decât fostul orăşel patriarhal, trebuia remodelat.
      Specialiştii în urbanism ai municipalităţii au decis că peste centrul istoric al oraşului ar putea fi suprapus un nou centru civic, cu multe clădiri fără importanţă istorică, intercalate printre monumentele istorice (arh. G. Curinschi).
      Într-o manieră hausmaniană, această acţiune a schimbat, prin simplificare, sensul axelor tradiţionale, lărgind flancurile prin de,molarea unor clădiri fără importanţă ecologică sau tradiţională şi, în cele mai multe cazuri, înlocuirea acestora cu clădiri fără echilibru dimensional.
      Axa Anastasie Panu a fost redirecţionată fără o analiză temeinică asupra modului în care vechea axă ar putea fi integrată în noile planuri de urbanism.
      În încercarea de a respecta întocmai planurile de amplasare au fost construite câteva clădiri foarte importante, dar diferite din punct de vedere funcţional, amplasate pe o suprafaţă de doar 200 m2:
      - Prefectura (arh. N. Vericeanu)
      - Palatul de Justiţie (arh. G. Constantinescu)
      - Magazinul Universal "Moldova" (arh. V. Mihailovici)
      - Hala Centrală (arh. G. Constantinescu).
      Actualul Centru Civic a 6nceput a fi construit în 1977, după ideea inovatoare a arhitectului I. Cernucan de a introduce arhaicul în arhitectura modernă. Monumentele istorice au fost integrate într-un ansamblu de clădiri cu 8 etaje, lucru care era menit să creeze impresia unei citadele, în contradicţie cu spiritul locului.
      Cu toate acestea iseea s-a materializat în câteva elemente de o reală valoare:
      - biserica Sfântul Nicolae Domnesc a fost pusă în valoare de construirea hotelului Moldova, lângă deschiderea axei Anastasie Panu, lărgită până la 28 m, iar deschiderea către Tătăraşi înlesneşte accesul către colinele care înconjoară oraşul.
      - impunătorul Palat al Culturii şi clădirea Prefecturii (o clădire scundă, cu arhitectură anostă) alcătuiesc un contrast cu valenţe pozitive;
      - acel echilibru dintre locurile interesante situate de-a lungul axei Anastasie Panu va fi perturbat de către noul centru cultural, care va fi amplasat în zona Elena Doamna.
      - instituţiile de interes cultural şi social satisfac, într-o mai mare măsură, nevoile locuitorilor.
      Calităţile sunt contrabalansate de o serie de aspecte negative, dintre care ar trebui menţionate câteva:
      - lipsa logicii funcţionale în succesiunea clădirilor (Hotel-Teatru-Tribunal-Magazin)
      - impresia de "citadelă" a dus la construirea unui număr mult mai mare de clădiri, fapt care nu se potrivea cu arhitectura tradiţională moldovenească, care oferă spaţii deschise şi multe spaţii verzi.
      - multe tipuri de volum, cărora le lipseşte o concepţie unitară, integraţionistă, dau impresia unui caracter provizoriu al oraşelor.
 
      3) Etapa 1980-1991. Acţiunea de resistematizare a oraşului, începută în 1970, a fost amplificată după anul 1980, atunci când, pe platforma sud-vestică, a fost construit gigantul CUG (Combinatul de Utilaj Greu), care a angajat aproximativ 60 % din forţa de muncă a oraşului.
      De fapt, toate ramurile industriei, ca şi prestările de servicii, s-au dezvoltat, în această perioadă, într-o manieră spectaculoasă.
      În fiecare an instituţiile de învăţământ superior şcolarizează aproximativ 30.000 de studenţi; în afară de acestea există şi o gamă largă de şcoli postliceale şi de arte şi meserii.
      Aşadar, în 1975 Iaşul avea aproximativ 300.000 de locuitori, iar în 1989 avea 400.000. Astfel, au trebuit construite foarte multe locuinţe şi o serie de instituţii au trebuit utilate.
      Imaginea de orăşel patriarhal cu vile şi grădini răspândite pe coline, cu o axă centrală care includea monumente istorice şi arhitecturale, se îndepărtează pe zi ce trece.
      Oraşul a devenit un conglomerat de clădiri cu anumite elemente de arhitectură care ilustrează stiluri diferite.
Axa tradiţională Anastasie Panu (Ştefan cel Mare – Banu – Păcurari) a fost mult extinsă atât spre est, cât şi spre vest.
Cartierele noi, reprezentative pentru noua dimensiune economică (CUG), arhitecturală (artera de pătrundere în Păcurari), contrastează cu unele cartiere de la periferii, în care majoritatea serviciilor către populaţie lasă mult de dorit.
Cu toate acestea, merită a fi menţionate eforturile remarcabile de a readuce în actualitate elementele definitorii din punct de vedere istoric ale arhitecturii oraşului, cum ar fi:
- restaurarea Hotelului Traian (construit în 1886, după proiectul lui Eiffel, modernizat în 1982, de către arh. V. Mihailovici, Cr. Constantinescu)
- renovarea restaurantului Select, de către arh. Cr. Constantinescu
- integrarea în peisaj a ruinelor ansamblului arhitectonic, datând din perioada lui Alexandru cel Bun, intercalate cu blocurile de locuit A, B şi C (de pe strada Ştefan cel Mare)
- restaurarea Teatrului Naţional (arh. N. Vericeanu)
- restaurarea Palatului Culturii (arh. Cr. Constantinescu, N. Vericeanu, M. Mancaş)
- restaurarea şi modernizarea Bojdeucăi lui Ion Creangă (arh. M. Lupu şi V. Onofrei)
- restaurarea şi modernizarea clădirii Filarmonicii (arh. I. Costinescu şi Cr. Constantinescu)
În 1990, vechile proiecte de urbanism au fost reevaluate.
Soluţia pentru completarea noului Centru Civic pare a fi o axă a monumentelor, delimitată de o serie de spaţii verzi.
În zona Banu-Lăpuşneanu elemntele de arhitectură tradiţională şi modernă (spaţială) vor fi combinate atât pentru a satisface nevoile de ordin funcţional, cât şi pentru a evidenţia semnificaţiile simbolice.
În ciuda faptului că a fost de multe ori schimbat, sistematizat şi de multe ori puternic devastat, oraşul Iaşi este o piesă importantă în peisajul arhitectural naţional.
2. POLITICI PUBLICE IN DOMENIUL CULTURII IN JUDEŢUL IAŞI.
 
2.1. Specificitatea orizontului cultural ieşean poate fi sintetizată atît din perspectiva producătorilor de bunuri simbolice, cît şi din aceea, importantă pentru determinarea unor politici culturale adecvate, a receptorilor posibili ai activităţilor desfăşurate în acest domeniu, a particularităţilor publicului şi a identităţii specifice (preferinţe, gust, mentalităţi) care caracterizează şi individualizează publicul (în accepţia largă a acestui termen) din Iaşi.
Principala instituţie care are în vedere elaborarea şi punerea în aplicare a politicilor pubice în domeniul culturii la nivelul judeţului Iaşi este Directţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Iaşi. Aceasta este o instituţie publică descentralizată, care reprezintă în teritoriu Ministrul de resort, aflându-se în subordinea Prefectulkui judeţului. DCCPCN elaborează strategia culturală în domeniul culturii şi cultelor la nivel judeţean, în aord cu strategia naţională a ministerului care este parte componentă a Programului de guvernare. De asemnea, instituţia are competenţe extinse în domeniul protecţiei monumentelor şi a patrimoniului mobil, elaborând documentaţii şi supraveghind lucrarile din domeniu. DCCPCN coordonează, din punct de vedere profesional, instituţiile culturale publice de pe raza judeţului Iaşi indiferent de subordonarea acestora (de rang naţional, judeţean sau local).
 
      a) Din perspectivă instituţională, Iaşul este pe poziţia secundă în ţară, după Bucureşti, ca număr de instituţii şi ca număr de oameni angajaţi efectiv în acestea. De asemenea, instituţiile profesioniste de cultură sînt grupate în trei categorii:
      A. Instituţii de cultură de interes naţional, care sînt finanţate direct de Ministerul Culturii fiind în subordinea administrativă, financiară şi profesională a acestuia şi cu care Inspectoratul pentru cultură are doar relaţii de colaborare, sprijinind financiar sau logistic programe comune sau individuale. Aceste instituţii sînt:
        Complexul muzeal naţional "Moldova", instituţie care are 4 secţii distincte: Muzeul de istorie (Palatul culturii, Muzeul Unirii, Palatul de la Ruginoasa, Muzeul Kogălniceanu); Muzeul de artă (Palatul culturii, Galeria "Victoria), Muzeul de etnografie (Palatul culturii) şi Muzeul tehnicii - înregistrarea şi redarea sunetului - (Palatul culturii).
        Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri"
        Opera Româna Iaşi
      B. Instituţii de cultură de interes judeţean, care sînt finanţate de Consiliul judeţean Iaşi fiind în subordinea financiară şi administrativă a acestuia, activitatea lor fiind coordonată şi sprijinită din punct de vedere metodologic, ştiinţific şi logistic de Inspectoratul pentru cultură:
        Muzeul literaturii Iaşi care cuprinde cea mai întinsă reţea de muzee literare şi case memoriale din ţară (13 obiective)
        Biblioteca judeţeană "Gh. Asachi" din Iaşi care are un sediu central (Palatul culturii) filiale municipale (3 în Iaşi şi 2 în Paşcani), orăşeneşti (Tg. Frumos, Hîrlău) şi filiale comunale (84) pe tot cuprinsul judeţelui
        Filarmonica "Moldova"
        Teatrul pentru copii şi tineret "Luceafărul"
        Şcoala de arte
      C. Instituţii de cultură de interes local (case de cultură, cămine culturale), care sunt finanţate de consiliile municipale sau locale faţă de care sînt subordonate financiar şi administrativ, Inspectoratul coordonînd activitatea lor din punct de vedere ştiinţific, metodologic şi formativ.
      La aceste instituţii profesioniste se adaugă şi organizaţiile neguvernamentale, în Iaşi fiind înregistarte peste 2000 de fundaţii, asociaţii, ligi etc. a căror activitate este declarată în domeniul cultural. Dintre acestea, singurele cu care Inspectoratul a colaborat sunt:
        Societatea culturală "Junimea ' 90"
        Fundaţia Coregrafică Română din Iaşi
        Asociaţiunea "Astra" Iaşi
        Asociaţia "Ginta latină"
        Fundaţia "Mihai Viteazul"
        Fundaţia "Petre Andrei"
        Fundaţia academică "A.D. Xenopol"
        Fundaţia culturală "Eugen Ştefan Bouşcă"
        Liga pentru cultura românilor din Bucovina
        Societatea culturală "Plai mioritic"
        Societatea culturală "Pro Basarabia şi Bucovina"
        Societatea culturală "Cultura fără frontiere"
        Fundaţia culturală "Emil Alexandrescu"
 
      b) Caracteristicile publicului ieşean consumator de cultură sînt destul de greu de organizat într-o categorie. Oraş cu o veche tradiţie culturală, Iaşul beneficiază de un public larg, divers structurat şi destul de neomogen. Există, în primul rînd, o intelectualitate umanistă, relativ numeroasă dublată de o categorie destul de largă de studenţi ai universităţilor de pe raza municipiului. Alături de aceştia putem plasa şi foarte mulţi jurnalişti din presa scrisă sau audio-vizuală. Acesta este, în marea sa măsură, publicul ţintă, căruia i se adresează programele culturale ale Inspectoratului pentru cultură. O categorie distinctă, cu anumite zone de interes cultural o constituie liceenii, grup destul de numeros, dar şi destul de eterogen. Din acest punct de vedere ceea ce ne-am propus pentru acest public sînt programe formative care trebuie derulate împreună cu Inspectoratul şcolar şi cu Direcţia judeţeană pentru tineret şi sport. In fine, există o foarte largă reprezentare a publicului mediu (provenită din populaţia rurală proletarizată forţat de comunism) precum şi din zonele marginale ale vieţii sociale care se alătură segmentului muncitoresc puternic reprezentat într-un centru industrial de talia municipiului Iaşi.
      Privit în ansamblul său, acest public divers are cîteva coordonate care-l individualizează şi de la care trebuie pornit atunci cînd este articulată o ofertă culturală sau cînd sunt imaginate strategii formative.
        publicul ieşean are o dominantă conservatoare care-l face receptiv mai curînd la formele clasice, tradiţionale de expresie artistică
        nu s-a format încă, din punct de vedere economic, o clasă de proaspăt îmbogăţiţi care să alimenteze suficient crearea unui public constant, motivat de mode sau reprezentare socială, pentru a participa la manifestările artistice ieşene
        receptivitatea faţă de inovaţia artistică sau faţă de ceea ce este nou, up to date, în domeniul exprimării artistice este scăzută
        deprovincializarea nu s-a putut închega într-un curent sau într-o mişcare reprezentativă, datorită subiectivităţilor, orgoliilor şi suficienţei astfel încît realizările reprezentative în domeniul artistic ieşean sînt, mai degrabă, efectul unor eforturi individuale iar tonul general este , de cele mai multe ori, dezamăgirea travestită, cîteodată, în complex de superioritate.
        publicul este decimat, la fel ca oriunde în ţară, de efectele răvăşitoare ale subculturii promovate de televiziunile comerciale, inclusiv cea naţională, şi de lipsa unei oferte culturale de calitate care să fie lansată pe piaţă ca un model alternativ de gust şi de formare a receptorilor culturali.
 
2.2. Direcţiile generale de dezvoltare ale culturii ieşene au plecat de la strategia reformei în cultură asumată de guvernul Romaniei prin Ministerul Culturii. Astfel, pe termen lung cadrul general al activităţii desfăşurate de Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Iaşi vizează :
        protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural naţional
        restructurarea cadrului legislativ al activităţii instituţiilor culturale, în principal, al instituţiilor de spectacole prin promovarea Statutului artistului şi prin modificarea sistemului de angajare şi retribuire al artiştilor
        protejarea şi afirmarea valorilor naţionale în dialog cu cele universale
        lărgirea bazei materiale a instituţiilor culturale
        afirmarea toleranţei şi a principiului multi-culturalităţii
 
2.3. Obiectivele care decurg din aceste principii şi care au dat conţinut activităţii desfăşurate de DCCPCN Iaşi sînt:
        protejarea şi valorificarea culturii tradiţionale precum şi a patrimoniului cultural naţional din Iaşi
        crearea unei baze de date operaţionale care să cuprindă informaţii despre monumente, instituţii şi viaţa culturală ieşeană precum şi a unei prezenţe active pe magistralele informaţionale internaţionale
        promovarea valorilor culturale ieşene în străinătate
        desfăşurarea unui program de prespectivă în vederea modificării orizontului de aşteptare, a gustului şi a mentalităţii publicului ieşean în vederea deschiderii către experiment şi inovaţie în domeniul expresiei artistice
        sprijinirea şi dezvoltarea unor instituţii culturale alternative, neguvernamentale prin intermediul programelor finanţate de Uniunea Europeană sau fundaţii private
 
2.4. Priorităţile politicii culturale aplicate de Inspectoratul pentru cultură, în spiritul reformei iniţiate de Ministerul Culturii precum şi în acord cu programul managerial asumat de consilierul şef au fost, pentru periada 1997-2000, următoarele:
        protejarea patrimoniului cultural naţional
        dialogul cultural internaţional
        sprijinirea financiară a ofertelor culturale iniţiate atît de instituţiile publice de cultură, cît şi de cele din zona neguvernamentală urmărindu-se principiile diversităţii şi valorii.

 
3. Muzee şi case memoriale literare ieşene
 
Muzeul Literaturii Române din Iaşi este o instituţie publică de cultură care administrează douăsprezece mezee şi case memoriale literare, păstrând şi prezentând publicului edificii, documente, lucrări de artă, manuscrise, carte rară, obiecte cu valoare memorială care au aparţinut unor scriitori de prestigiu naţional şi universal care s-au născut sau au activat în Iaşi.
O prezentare succintă a patrimoniului literar şi arhitectonic aflat în posesia acestei instituţii cuprinde:
                     Casa V. Pogor, unde se află şi centrul administrativ al muzeelor literare ieşene, devenită muzeu în 1972, la 109 ani după ce, în acest edificiu (1863) a fost fondată ocietatea “Junimea” de către cei cinci binecunoscuţi cărturari: Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, P.P.Carp, T. Rosetti şi Vasile Pogor. Pe aici au trecut şi s-au format, timp de două decenii, personalităţi precum Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Xenopol, V. Conta, N. Gane, Al. Lambrior sau, mai târziu, Gh. I. Brătianu. In anul 1994 acestei case i s-au mai adăugat, după consolidare şi restaurare, Subteranele Junimii, catacombe de sub Parcul Pogor ce comunică cu o întregă reţea de asemenea tunele care străbat întreg oraşul. Sunt monumente istorice din sec. XVII-XX, hrube cu multiple destinaţii printre care spaţiu de tezaurizare, de refugiu, de comunicare, spaţiu de rezistenţă (prin depozitare dee provizii). Familiile Coroi şi Cerchez (tată şi fiu), Pogor (tată şi fiu), principesa Moruzzi şi istoricul Gh.I.Brătianu au dezvoltat pe trei nivele actualele pivniţe care după săpăturile arheologice au revelat locuinţe subterane din sec. XV-XVI, ceea ce strămută atestarea documentară a oraşului Iaşi către sf. sec. al XIV-lea.
                     Bojdeuca I. Creangă - primul muzeu memorial naţional cu tematică literară - deschisă publicului la 15 aprilie 1918, oferă vizitatorilor o expoziţie permanentă într-o construcţie datând dinainte de anul 1850. Aici au fost scrise « Poveştile » şi « Amintirile din copilărie » şi tot aici a fost găzduit (în 1876) Mihai Eminescu.
                     Casa Dosoftei, situată în preajma vechii Curţi Domneşti, între Palatul Culturii şi Biserica « Sf. Neculai Domnesc », găzduieşte Muzeul de literatură veche, înfiinţat în 1970. Clădirea este construită în timpul domniei lui Antonie Vodă Ruset (1677-1679) şi a fost sediul celei de-a doua tiparniţe din Iaşi (1679-1686) după cea de la Trei Ierarhi, aici tipărindu-se, pentru prima oară în limba română în Moldova, în 1643, « Cazania ». Mitropolitul cărturar Dosoftei a dezvoltat aceată tipografie, cu sprijinul lui Nicolae Milescu-Spătarul. Aici se găsesc exponate unicat, carte veche, obiecte de cult, letopiseţe, manuscrise vechi şi o valoroasă copie a Letopiseţului Ţării Moldovei de Grigore Ureche.
                     Muzeul Teatrului (unic în ţară) este adăpostit într-o casă veche din sec. al XVIII-lea care a aparţinut familiei poetului Vasile Alecsandri. Expoziţia oferă publicului momente ale istoriei teatrului românesc, axându-se cu precădere asupra teritoriului Moldovei. Ne amintim astfel de Gh. Asachi şi prima reprezentare de teatru în limba română la Iaşi, de Teatru Mare de la Copou, inaugurat în 1846, şi distrus de un incendiu în 1888, de primii directori ai Teatrului Naţional din Iaşi, Vasile ,Vasile Alecsandri, M. Kogălniceanu şi C. Negruzzi, de Coana Chiriţa a actorului Miluţă Gheorghiu sau de Baba Hârca a altui mare, Matei Matei Millo. Re
                     Muzeul „M. Eminescu“ din Parcul Copou inaugurat la centernarul morţii poetului în care vizitatorul ia cunoştinţă cu repere ale trecerii poetului prin Iaşi.
                     Casa N. Gane – (inaugurat la 13 octombrie 1993)un muzeu relariv nou cu trei secţiuni : Memorialul N. Gane, Muzeul administraţiei publice a oraşului Iaşi şi Muzeul istoriei instrumentelor de scris. Casa muzeu este un imobil din secolul al XIX – lea şi a aparţinut junimistului prozator (nuvelist memorialist) dar şi primar de Iaşi, N. Gane.
                     Casa Mihail Sadoveanu – denumită şi vila cu turnişor ridicată de Mihail Kogălniceanu, şi a aparţinut din 1918 scriitorului Mihail Sadoveanu şi care a devenit memorialul M. sadoveanu din 1918.
                     Casa Topârceanu – inugurată la 22 iunie 1995 cu un an înaintea centenarului naşterii poetului.
                     Vila Sonet – casa memorială în anul 1970 şi care a aparţinut poetului Mihai Codreanu, situată vis a vis de vestita cârciumă Bolta- Rece.
                     Casa Otilia Cazimir - inugurată în anul 1972 în care a lucuit şi a scis poeta Otilia Cazimir.
                     Muzeul Memorial de la Mirceşti, - în casa care a trăit şi a scris cea mai mare parte din operă poetul Vasile Alecsandri, muzeu realizat cu sprijinul Academiei Române.
                     Muzeul Costache Negruzzi – situat în localitatea Hermeziu, comuna Trifeşti ; restaurat în 1995. Este unul din muzeele literare ieşene nominalizate de fundaţia EMYA, din Bristol pentru premiul Muzeului European al anului 1996.


Ultima actualizare: 01.07.2013
» Lista completă